
Printre marile civilizații pre-hispanice din continentul american, civilizația mayașă este cea mai cunoscută. Din acest motiv multe persoane caută inspirație în cadrul acestei culturi atunci când vor să-și realizeze un tatuaj.
Această societate s-a dezvoltat în Guatemala, Belize, Honduras, El Salvador, dar și în sud-estul Mexicului. Mayașii s-au evidențiat prin arhitectura lor, sistemul de numărare, arta și scrierea hieroglifică. În același timp dețineau noțiuni de matematică, ecologie și astronomie.
Arta corporală era o artă practicată de către această civilizație, tatuajele fiind extrem de dureroase și riscante în momentul realizării lor. Atât femeile cât și bărbații le purtau, acestea realizându-se din mai multe motive; în unele cazuri erau folosite ca amulete protectoare, în altele erau folosite ca semne de diferențiere între subgrupurile ce populau o anumită zonă. În același mod tatuajele puteau fi asociate cu zei sau se realizau pentru a se obține pace și prosperitate.

Cele mai tatuate 5 tipuri de tatuaje mayașe
Dacă simți o conexiune față de această cultură, fie că este vorba despre afinitate sau descendență, află că dispui de o mare cantitate de opțiuni pentru a alege tatuajul potrivit. În continuare îți vom prezenta unele dintre cele mai populare modele.
1. Arhitectura
Piramidele mayașe sunt construcții minunate, cu un mare impact vizual. Acesta este un mod potrivit de a demonstra admirația ta față de această civilizație. Astfel poți folosi ca model piramidele Tikal sau Chichen Itza, putându-se adăuga desenului un jaguar sau reprezentarea unuia dintre zeii mayași.

2. Calendar
În anul 2012, calendarul mayaș a devenit celebru deoarece în toate mediile de comunicare se vorbea despre sfârșitul lumii, sfârșit anunțat de către mayași. Însă se pare că totul a fost doar o interpretare greșită a informației. Calendarul Mayaș este un calendar ciclic, acesta conținând diferite forme de măsurare a timpului. Acest calendar este unul mult mai complex decât cel occidental. Evenimentul din 2012 făcea referire la sfârșitul unui ciclu.
Ca imagine a unui tatuaj, acest model este unul deosebit de complicat și detaliat, având ca rezultat un tatuaj deosebit de atractiv. De obicei se realizează în formă circulară și este decorat cu glife și elemente decorative proprii civilizației mayașe.

Acest tip de tatuaj este ideal să se realizeze în alb și negru, deoarece permite imitarea aspectului unei pietre prețioase.
3. Hunab Ku
Acesta este o divinitate mayașă, fiind considerat cel mai mare dintre zeii Yucatan-ului. Acesta ar putea fi relaționat cu creația, deoarece se spunea că era ”unicul zeu viu și adevărat”. Există un simbol asociat acestuia, fiind realizat de către un autor New Age în 1987. Acest simbol reprezintă o spirală în două nuanțe, fiind similar cu simbolul yin-yang sau cu forma unei galaxii. Deși există posibilitatea ca originea acestui simbol să fie un cod aztec, acesta a fost adoptat cu entuziasm de către fani ai culturii mayașe.

4. Animale sacre
Pentru mayași, toate animalele aveau un rol și anume realizau o legătură între pământ, cer și tenebre. Din acest motiv acestea apar în cadrul artei, mitologiei și a arhitecturii mayașe. Iese în evidență jaguarul, acesta fiind asociat cu preoții și cu războinicii. Se credea că acesta reprezenta lumea tenebrelor și întunericul.
Animalele numite macaws erau relaționate cu focul soarelui la răsărit, păsările colibri erau soli ai gândurilor umane, pasărea quetzal era sinonim al vieții și al abundenței, șerpii erau simboluri ale înțelepciunii și ale lumii pământești. De asemenea, zeul Kukulkan sau șarpele cu pene era o creatură deosebit de importantă în lumea mayașă.
Astfel, pentru a avea un astfel de tatuaj cu aceste creaturi, poți să apelezi la arta mayașă pentru a te inspira. De asemenea sunt ideale în forma lor reală, sau pentru a însoți alte simboluri proprii acestei culturi.

5. Scrierea hieroglifică
În cele din urmă, ai posibilitatea de a plăsmui pe corpul tău o glifă, o ștampilă sau simboluri din cadrul sistemului de scriere mayașă. În plus le poți adapta în funcție de zona corporală sau de mărimea dorită, devenind astfel un model destul de versatil.
Tatuajele mayașe sunt perfecte pentru admiratorii acestei civilizații minunate.







































































