Săgețile sunt desene simple, însă foarte populare în lumea tatuajelor. Semnificația lor face de obicei referință la compromisul pe care îl reprezintă un tatuaj anume. Săgețile nu sunt simboluri alese la nimereală, și chiar dacă sunt populare, cei care le poartă sunt de obicei persoane perseverente, cu obiective clare și pe care circumstanțele le-au obligat să se ridice și să meargă mai departe.
Deși desenul unei săgeți poate părea simplu, acesta poate exprima mii de cuvinte.
Semnificația Săgeților
În primul rând acestea demonstrează o personalitate pozitivă în fața vieții, în fața certitudinii că în cale vor exista piedici sau momente dificile ce trebuiesc depășite.
În general, săgețile fac referire la obiective din viață, dar și la depășirea momentelor grele. Acestea reprezintă visuri și acea pace interioară pe care o avem în fața circumstanțelor. Săgețile sunt considerate o armă de protecție și de vânătoare, de-a lungul anilor fiind folosite pentru a proteja și a alimenta familiile, astfel încât vorbim despre un simbol de protecție, iar tatuajele de acest tip fiind conectate cu sentimentele.
Pe de altă parte întâlnim simbolul săgeților rupte. Acest simbol este unul atrăgător, care reprezintă o săgeată ruptă, simbol al păcii sau sfârșitul unui conflict. Inclusiv poate fii considerat un simbol al uniunii și al prieteniei, la fel ca și desenul cu săgeți încrucișate.
Tatuaje cu săgeți
Fiind un simbol simplu este normal ca acestea să fie primul tatuaj pentru care se optează, mai ales dacă ne referim la modelul minimalist al săgeții. Acest tip de tatuaj este comun mai ales la încheietura mâinii sau pe lateralele degetelor. Frecvent, grupuri de prieteni își realizează același tatuaj, săgeata fiind un desen foarte popular și la modă. Același lucru se întâmplă cu perechile care doresc să-și realizeze un tatuaj identic, care să demonstreze iubirea.
În ceea ce privește stilurile de tatuaj de acest gen, posibilitățile sunt destul de variate. Stilurile minimaliste și etnice sunt cele mai solicitate. Într-o mai mică frecvență, dar care își fac loc printre favorite, sunt tatuajele cu săgeți în stil tradițional.
În cele din urmă, este normal să se întâlnească săgeți ca elemente a unei compoziții mai complexe, cu frecvență alături de flori, busole marinărești, simbolul infinitului sau a prinzătorului de vise (dream catcher).