Această întâlnire poate avea două sfârșituri : un cuplu solid sau o frumoasă prietenie.
Încă de la prima vedere se plac. Bărbatul Vărsător apreciază senzualitatea femeii Scorpion. Ea admiră libertatea sa, insistența atunci când își dorește ceva, dar și originalitatea lui. Împreună vor trăi momente frumoase și de neuitat. Pot petrece ore în șir încercând să repare lumea între amândoi. Sunt genul de persoane cărora le place să se îmbunătățească pe zi ce trece. Izvorul complicității dintre ei se află în latura intelectuală și spirituală. Sexualitatea lor este intensă la fel ca și sentimentele acestora. Se aprind împreună, fie pentru bine, fie pentru rău.
De fapt pot apărea unele tensiuni între ei. Femeia Scorpion este o femeie decisă care, în ciuda îndoielilor existențiale, știe foarte bine ce-și dorește de la viață. Cel mai probabil, partenerul său se va lăsa dus de val de lucrurile din viața cotidiană și vor apărea probleme în momentul în care va trebui să-și aleagă destinul în viață. Acest fapt ar putea s-o enerveze pe parteneră pe termen lung, care este sătulă de luat decizii importante doar ea și de faptul că trebuie să gestioneze limitările materiale (pe plan economic), de care de asemenea i-ar plăcea să se elibereze.
Vărsătorului îi plac surprizele, lucrurile neașteptate, în timp ce pe femeia Scorpion noutatea o bulversează, mai ales dacă acea noutate nu îi aduce nici un avantaj, ci o îndepărtează de obiectivele sale finale.
În plus femeia Scorpion este destul de posesivă. Atunci când iubește este capabilă să se dăruiască trup și suflet partenerului, oferindu-i-se în totalitate, chiar dacă trebuie să renunțe la anumite lucruri. De aceea, are dificultăți în a înțelege că partenerul său își va lua anumite libertăți pe care ea nu și le-ar lua.
Pe de altă parte, Vărsătorul nu înțelege reproșurile aduse de aceasta. Nu înțelege cum faptul că îi place să petreacă timp cu prietenii săi, să cunoască oameni noi sau să flirteze cu câte o fată, îi poate pune în pericol relația.
Începând de aici vor apărea tensiuni și conflicte, iar femeia Scorpion nu va întârzia nici măcar o clipă în a-și folosi toate armele pentru a recupera atenția Vărsătorului. Foarte des lehamitea partenerului său, ironia acestuia, o vor face să fiarbă de nervi până în punctul în care nu va mai fi posibil să se întoarcă și unde ea va scoate la suprafață toată agresivitatea și ura sa. Trebuie avut grijă cu acest lucru deoarece în timpul acestor discuții se pot arunca vorbe care nu mai pot fi luate înapoi.
În ciuda acestor aspecte, bărbatul Vărsător și femeia Scorpion dețin caracteristicile necesare pentru a trăi din plin o relație funcțională. Fără nici o îndoială, ambii vor trebui să-și folosească aptitudinile cele mai bune pe care le au, care în cazul Vărsătorului sunt inteligența și sociabilitatea, în timp ce Femeia Scorpion posedă o intuiție de excepție, dacă vor să reușească.