Acesta este un cuplu cu multe posibilități de a avea o relație serioasă și de durată, dacă ambii parteneri vor reuși să se pună de acord și vor face unele mici concesii.
Bărbatul Berbec va realiza repede marea provocare ce o presupune cucerirea frumoasei și misterioasei femei Capricorn. Iubitor de provocări, acesta va accepta și această provocare. Va încerca să o cucerească arătându-se așa cum este el, cu tandrețe și atenție, și va face tot ce este nevoie pentru a câștiga dragostea ei, fărâmând toată rezistența, dacă există. Ea, chiar dacă pare puțin rece în intimitate, în cele din urmă va fii sedusă de către acest bărbat dinamic, călduros și amabil, căruia nu-i este frică să-și exprime sentimentele cu naturalitate. După aceste prime întâlniri, aceștia își vor da seama că sunt două ființe care se completează cu adevărat. Femeia Capricorn îi va aporta Berbecului stabilitate și seriozitate, în timp ce acesta va aduce relației un aer de fantezie și improvizație. El îi conferă acea bucurie, acea mică scânteie care îi lipsea pentru a înfrunta viața într-un mod mai optimist, care să-i permită să se bucure mai mult de viață.
Diferențele lor sunt o putere însă uneori pot deveni obstacole de netrecut.
Însă nu totul este perfect în cadrul acestei relații. Există ceva care o deranjează pe femeia Capricorn și anume nevoia Berbecului de noi provocări, noi proiecte și aventuri. Acesta vrea să aibă o viață agitată, să cunoască emoții noi în mod recurent și ea, deși nu este în contră, de asemenea îi place să se bucure de o oarecare liniște. Nu este rău să trăiești experiențe noi, dar te poți bucura și de momente liniștite, acasă.
Ea doar are nevoie să înțeleagă nevoia de libertate și independență a partenerului său, și din acea clipă totul va merge ca pe roate între ei. Dacă nu va face acest lucru, atunci s-ar putea ca Berbecul să înceapă să refuze orice fel de compromis, iar acest lucru se va resimți în cadrul vieții de cuplu.
Pe de altă parte, un alt lucru care o deranjează pe femeia Capricorn este timpul de care are nevoie Berbecul în luarea oricărei decizii. Nu consideră acest fapt propriu de o persoană matură. Aceasta consideră că atunci când deciziile nu sunt deosebit de importante, trebuie luate rapid pentru a se evita pierderea timpului.
În cele din urmă, o altă problemă care poate apărea de obicei în cadrul acestei relații este aceea că, adeseori, ambii vor să-și impună punctul de vedere, mai ales în ceea ce privește viața amoroasă. Tensiunile sunt inevitabile, însă dacă fiecare pune de la el și încearcă să evite lupta pentru putere din cadrul relației, atunci lucrurile se vor rezolva și vor reveni repede la normalitate.
Dacă reușesc să soluționeze aceste posibile mici conflicte ce pot apărea în cuplu, totul va merge bine între ei. El îi va aporta siguranța, stabilitatea și dragostea de care ea are nevoie, în timp ce se va bucura de o viață agitată și plină de aventuri, alături de o femeie pe care o iubește cu adevărat. Depinde doar de ei să se înțeleagă și să se poziționeze, astfel încât să obțină un anumit echilibru, care să le permită să se dezvolte ca persoane.