Bărbat Balanță și Femeie Leu – Compatibilitati intre zodii

IsabellaIsabella Garm | 06 Iunie 2022

libra-1amorleo-1

Încă de la primele priviri, bărbatul Balanță va cădea pradă farmecului acestei femei plină de vitalitate, atât de energică. Acesta nu  va rezista prea mult în fața frumoasei Leu, care va folosi toate armele sale pentru a-l face să clocotească de dorință. Cu multă abilitate femeia Leu știe cum să-și folosească farmecele sale pentru a obține obiectivele pe care și le propune, deși în cazul bărbatului Balanță nu va fi nevoie de toate acestea pentru a-l cuceri.

Femeia Leu va admira modul în care bărbatul Balanță se comportă cu ea. Ea adoră să fie subiectul atâtor atenții, dar și faptul că acest bărbat va face tot posibilul pentru a o ajuta. Fiind un estet, puțin superficial, bărbatul Balanță știe să o laude admirabil de bine, făcându-se și mai dorit de către aceasta, pe măsură ce ea va reafirma încrederea de sine în cadrul relației.

Ambii parteneri sunt orientați către plăcerile vieții, astfel încât femeia Leu și bărbatul Balanță nu se vor plictisi nici măcar o clipă unul în brațele celuilalt. Relația lor va fi plină de momente de o senzualitate infinită. În plus, un aspect foarte important este acela că sexualitatea acestora este incredibil de bogată, ceea ce le va permite uneori să soluționeze multe probleme din viața de zi cu zi, fără a fi necesar să vorbească despre acestea.

Cu toate acestea, lucrurile nu vor fi mereu ușoare în cadrul relației. Cel mai probabil aceștia vor întâmpina unele dificultăți relaționate cu faptul că ambii sunt seducători înnăscuți. La amândoi le place să facă noi prietenii și în general le va fi greu să renunțe la acest aspect chiar și în favoarea iubirii. Astfel, deși nici unul dintre ei nu va îndrăzni să treacă vreodată la acțiune, există posibilitatea ca aceștia să dezvolte sentimente legate de gelozie, o dată cu trecerea anilor.

Dacă ambii vor trata lucrurile cu calm, complicitatea existentă între ei și determinarea comună, vor fi suficiente pentru a depăși orice problemă care poate apărea. Vor trebui să aibă mai multă încredere unul în celălalt. Mai mult, femeia Leu va trebui să învețe să asculte, iar bărbatul Balanță va trebui să învețe să accepte reproșurile primite atunci când va face ceva care o va supăra pe partenera sa.

Dacă vor reuși aceste lucruri, relația lor va fi foarte armonioasă și se vor putea bucura de o viață familială plină de fericire. Vor fi un tată excelent și o mamă puțin autoritară însă atât cât este nevoie. Își vor putea oferi ajutor reciproc dar și siguranța emoțională necesară pentru a depăși conflictele și problemele care apar în toate relațiile o dată cu trecerea timpului, inclusiv la acele cupluri unde există o mare complicitate precum la acesta.

Energia și optimismul femeii Leu combinate cu delicatețea și diplomația bărbatului Balanță, vor fi suficiente pentru a depăși majoritatea obstacolelor ce vor apărea.

În final trebuie amintit faptul că bărbatul Balanță va aprecia foarte mult încrederea partenerei sale, deoarece îi va permite să se elibereze de anumite responsabilități cu care nu știe ce să facă. Mai decisă și capabilă de a lua hotărâri, ea îi va oferi acestuia o oarecare relaxare zilnică. Pe de altă parte, acesta  îi va oferi dragostea și mângâierea de care ea are nevoie în viața de zi cu zi. Atunci când ea intră în contact cu acesta va deveni mai liniștită, mai puțin autoritară și obsedată de putere, decât atunci când s-ar afla într-o relație cu un bărbat dintr-o altă zodie.