Săgețile există și au existat atât în cadrul istoriei antice cât și în cadrul istoriei moderne, acestea având o fundamentală importanță, în mai toate culturile lumii. Acestea au fost folosite în cadrul războaielor, la vânătoare, dar au apărut și în nenumărate mitologii.
Ideile de tatuaje în ceea ce privește folosirea săgeților sunt nelimitate, deoarece acestui element i se pot adăuga orice tip de detaliu personal și astfel putându-se crea modele cu mari semnificații atât istorice cât și culturale. Însă nu uita să pui pe hârtie ideea ta, fără să improvizezi, deoarece un tatuaj este pentru toată viața și nu poți face greșeli.
Un tatuaj plin de semnificații
Tatuajul cu o săgeată este perfect pentru acele persoane care au trecut prin greutăți de-a lungul vieții, pentru ca în cele din urmă să treacă pe calea ce-a bună. Aceste persoane au dezvoltat abilitatea de a nu fii înfrânte de către aceste greutăți și pentru a merge mai departe. Tatuajele cu săgeți servesc și ca reamintire pentru purtătorii lor, al faptului că trebuie să continue să avanseze și să accepte ceea ce le-a pregătit viitorul. Tatuajele care au o săgeată departe de arc sunt destinate celor care își doresc multe succese în viață, însă pe care nu le pot obține din mai multe motive. Ca și cum aceștia s-ar îndepărta de obiectiv. Atunci când în cadrul unui tatuaj apare o săgeată lansată de către un arc, această imagine reprezintă posibilitatea de a evolua cu entuziasm și pozitivism către o etapă nouă. Întâmpini mereu cu bucurie provocările și etapele noi din viața ta.
Pe de altă parte, tatuajele cu săgeți adeseori sunt percepute precum un simbol masculin. Acesta este unul dintre motivele pentru care acest gen de tatuaj este optat mai mult de către bărbați. Însă acest lucru nu înseamnă neapărat că desenul cu săgeți este exclusiv destinat bărbaților, ci și femeile pot purta acest tip de tatuaj, ba chiar îi poate adăuga și alte elemente adaptate preferințelor lor, astfel încât să nu mai emane acel aer masculin.
Tatuajele cu săgeți au o conexiune puternică și cu zodia Săgetător, simbol acestei zodii fiind un arc cu o săgeată. De obicei săgețile sunt folosite pentru a reprezenta iubirea, puterea, forța dar și orientarea în viață. Semnifică faptul că mergi înainte, că te afli pe drumul cel bun sau că nu privești înapoi, către trecut.
O altă semnificație aflată în spatele acestui simbol este aceea că ești pe punctul de a-ți schimba viața și de a uita greșelile făcute, căutând o a doua oportunitate. De fiecare dată când îți vei privi tatuajul te vei umple de forță și vei fi conștient de faptul că poți trece peste orice obstacol, pentru a -ți atinge obiectivele în viață.
Cele 4 tipuri de tatuaje cu săgeți, mai populare
1. O singură săgeată
Atunci când este vorba despre simbolism, o săgeată poate ținti într-o direcție anume. În viața reală săgețile servesc ca protecție împotriva răului. O săgeată poate schimba de semnificație în funcție de alte simboluri care o însoțesc. De asemenea aceasta poate reprezenta pacea, dar și sfârșitul unui conflict de lungă durată.
2. Două săgeți
Două săgeți suprapuse în formă de cruce pot simboliza o puternică prietenie cu cineva sau cu un grup de prieteni. Ideal este ca acest tatuaj să îl poarte ambii prieteni tocmai în vederea simbolizării prieteniei dintre ei. În acest context săgețile servesc pentru a proteja relația de prietenie.
Însă două săgeți care țintesc în direcții opuse reprezintă război, conflicte, așadar mare grijă la alegerea direcției vârfurilor.
3. Mai multe săgeți
Un tatuaj care înfățișează mai multe săgeți reprezintă forța, pregătirea în fața războiului și unitatea. Acest tip de tatuaj există de foarte mult timp și poate fi văzut în anumite culturi ale triburilor indigene din America. În acea epocă tatuajele cu săgeți simbolizau uniunea dintre diferite triburi în vreme de război sau între familiile care vânau împreună. În Mongolia tatuajele cu săgeți simbolizau învățăturile lui Gengis Khan, asupra importanței familiei și a unității dintre fiii săi.
4. Săgeți rupte
Un alt model destul de comun este cel al unei săgeți rupte, acest tatuaj fiind de obicei purtat de cei cărora li s-au frânt inimile. Deși există persoane ce consideră că simbolismul acestui tatuaj este oarecum îndoielnic, în general este limpede că aceasta este explicația cea mai pertinentă. În afară de inimă frântă, acest tatuaj mai poate simboliza și pacea, putând semnifica faptul că un conflict nu este niciodată o soluție viabilă.
Săgețile rupte pot fi însoțite de diamante, inimi, stele, fraze, flori, dream catcher sau busole, văzându-se genial atunci când sunt însoțite de un text, deoarece acest simbol permite punerea textului fix în față, ceea ce-i conferă un aspect destul de modern.