
Este normal să se creadă că se aleg doar animale mari pentru un tatuaj. Însă porcul mistreț este o dovadă că mărimea nu are deloc de a face cu capacitățile sale. Această creatură are proporții mijlocii, însă poate fi deosebit de dăunătoare. Acest animal este întâlnit pe toate continentele, chiar dacă este originar din Eurasia și nordul Africii. Este un animal sociabil, care se organizează în grupuri matriarhale. Masculii se apropie de aceste grupuri doar în epoca de împerechere. De-a lungul zilei sunt vietăți sedentare, însă noaptea pot parcurge distanțe mari și într-un ritm galopant.

Vederea proastă a acestora se compensează cu simțul olfactiv deosebit de dezvoltat. În acest mod aceștia își obțin hrana. Dieta porcilor mistreți are la bază ghinde, ciuperci, trufe, melci, vegetale, fructe dar și mici animale.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii au clasificat porcii mistreți ca făcând parte din cele 100 de specii exotice invazive, cele mai dăunătoare din lume. Acest lucru se datorează faptului că distribuirea acestei specii a fost făcută de către om, în mod necontrolat. În cadrul acestor habitate noi nu există prădători naturali și ajung să caute hrana chiar pe domeniul uman.

Dacă vei crede că am fost afectați de către viziunea prezentată față de acest animal, te înșeli. Porcul mistreț apare în mitologia mai multor culturi, având asociații pozitive. În cadrul culturii chinezești, porcul mistreț sau porcul, deoarece nu se face distincție între cele două specii, reprezintă una dintre zodii. În plus, în această țară, porcul mistreț reprezintă virilitatea și fertilitatea. De asemenea este relaționat cu războiul și cu luptele.
În Grecia Antică și în Roma, acest animal era asociat cu zeițele vânătorii, Artemisa și Diana, simbolizând astfel forța și puterea. Porcul mistreț apare chiar și în heraldică. Atunci când este înfățișat pe un scut, ne vorbește despre calitățile de vânător ale celui care îl poartă. Inclusiv în zilele noastre, acest animal este greu de vânat.
Pentru războinicii nordici porcul mistreț reprezenta grosolănia, masculinitatea, sălbăticia și puterea. Ca simbol al curajului, acesta era folosit pentru decorarea armelor și a vestimentației.















































