Atunci când vorbim despre tatuaje, cele cu nume se află în topul clasamentului celor mai populare și asta dintr-un motiv bun, deoarece acestea au semnificația cea mai specială și mai puternică. Un tatuaj este un semn pe care îl vei purta toată viața, la fel ca și afecțiunea pentru familia ta. Ce alt mod mai bun de a aduce un omagiu cuiva decât să-i porți numele pe piele?
Date despre tatuajele cu nume de copii
Tatuajele cu nume de copii sunt mai comune la părinți care doresc să poarte pe corpul lor numele copiilor lor. Deși în același mod se pot întâlni și bunici care își tatuează numele nepoților lor. Acest lucru se poate întâmpla și între frați, nepoți și restul familiei.
Acest tip de tatuaj reprezintă cea mai mare dovadă de iubire față de cineva drag; copiii sunt sufletele libere ale acestei lumi, năzdrăvăniile lor fac parte din cadrul acelor mici momente de neuitat, aceștia fiind baza fericirii într-o casă.
Una dintre caracteristicile cele mai importante atunci când se realizează tatuarea unui nume, o reprezintă semnificația tatuajului respectiv: cu cât este mai autentic, iar originea sa te reprezintă, cu atât mai ușor va fii să i se confere o interpretare unică. Acest aspect va facilita desenul și va face ca acesta să se vadă mult mai atrăgător în momentul în care este purtat pe piele.
Modele de tatuaje cu nume de copii
Modelul de tatuaje cu nume variază în funcție de cel care va purta acest tatuaj. Tipografia acestuia poate fii minimalistă (linii fine și cursive) sau se poate opta pentru un stil de literă mai dramatic. Din acest motiv acest tip de tatuaje aparține mai degrabă stilului old school, care evidențiază contururile cu linii bine definite, cu culori aprinse și cu o complexitate grafică mai redusă.
Există mai multe moduri de schițare a acestor tatuaje, plecând de la simplicitatea existenței doar a unor litere, la care li se pot adăuga date de naștere, până la a le însoți de un alt desen sau inclusiv chipul unui copil. Un amestec între mai multe stiluri poate da ca rezultat o combinație perfectă pentru obținerea unei lucrări impactante.
Simbolismul acestora poate părea ceva logic, însă în anumite ocazii trece de iubirea pe care o porți unui copil; astfel poate reprezenta noblețea, farmecul și bucuria pe care acel copil a adus-o în viața celui care își realizează acest tip de tatuaj.
Tatuarea unui nume de copil, într-un mod sau altul, imortalizează menținerea prezentă a esenței acestui suflet drag, făcând mai puternice legăturile frățești dintre ambele părți. Dacă nu ești sigur în luarea unei decizii cu privire la modelul tatuajului, atunci această opțiune va fii una dintre cele mai potrivite pentru tine, deoarece uniunea și dragostea din cadrul unei familii va fii ceva ce nu se va pierde nicicând.