
Faimoasa înclinație către gargole s-a văzut accentuată în această perioadă, existând din ce în ce mai multe persoane care optează pentru realizarea unui astfel de tatuaj cu gargole.
Gargolele sunt personaje imaginare și monstruoase, cu caracteristici oarecum grotești, fiind relaționate cu bestii și cu furtuni ale iadului; în general acestea sunt reprezentate în piatră, în mărimi gigantice. Forma acestora este de animal, umană sau un amestec de ambele, cu gheare, colți, cozi, coarne și aripi. Aceste creaturi apar pe lateralele edificiilor gotice, pe de o parte fiind folosite pentru a decora, dar pe de altă parte erau folosite și datorită credințelor populare, în scopul îndepărtării diavolilor și a spiritelor rele. Cele mai faimoase și vizitate gargole sunt cele din Paris și din New York, acestea devenind un punct turistic chiar.
Tatuajele cu gargole sunt foarte simbolice și atrag atenția, atât fanilor acestor statui gotice, cât și artistului tatuator, pentru care acestea reprezintă o provocare.
Gargolele au fost reprezentate și pe scuturi, ca simbol de protecție, adeseori aceste tatuaje fiind realizate pe spate și predominând desenele în culoare neagră. În cadrul tatuajului se încearcă păstrarea imaginii originale, a elementelor precum aspectul demonic, grotesc, cu o expresie serioasă, cu aripi uriașe, forma umanoidă și ridurile, acestea păstrându-și esența.

Bărbații sunt cei care preferă un astfel de tatuaj, iar în continuare îți vom vorbi despre diverse modele ale acestui fantastic tip de tatuaj. Astfel, întâlnim tatuaje care reprezintă o gargolă escaladând spatele unui bărbat cu ajutorul ghearelor sale; alte modele ingenioase sunt: cel care înfățișează o gargolă demonică situată pe un zid, cel cu o gargolă timidă, gargola cu aspect de minotaur, gargola aflată pe turla unui castel, gargola cu aripi deschise etc.
Toate acestea sunt modele originale, care realizate pe piele impresionează și te inspiră în realizarea și altor modele, precum o gargolă adormită, care își acoperă chipul, sau o gargolă situată pe spițele unei biciclete, o gargolă și o zână pe punctul de a se săruta, o gargolă cu lanțuri, o gargolă pe o cruce, o gargolă gânditoare sau o gargolă cu coarne, coadă și trident.





























































