În general, tatuajele muzicale reprezintă o exprimare a pasiunii pentru muzică, iar plăsmuirea unui astfel de tatuaj pe pielea ta reprezintă cel mai puternic omagiu pe care îl poți aduce acestei arte. Dacă muzica este o parte principală din viața ta și dorești să transmiți lumii acest lucru, atunci cel mai indicat este să-ți realizezi un tatuaj muzical. În cadrul acestui articol vom vorbi despre două modele muzicale, precum cheile muzicale fa și sol.
Cheia sol
Semnificația cea mai evidentă a tatuajelor cu cheia sol este bineînțeles muzica. Însă unele persoane au transformat acest simbol într-unul personal, adăugând-i anumite caracteristici unice, care transformă modelul în altceva.
Atunci când este desenat singur, acest simbol muzical evidențiază faptul că persoana care îl poartă iubește muzica, are ritmul în suflet și este pasionată de arte.
Un cântec
Atunci când dorești ceva mai special, precum menționarea nu neapărat a muzicii în general ci a unui cântec sau a unei teme anume, poți să adaugi și alte elemente muzicale precum un portativ muzical. În viața tuturor există o melodie specială. Poate fi vorba despre cea cu care te-ai îndrăgostit sau oricare alta, care are o semnificație deosebită pentru tine. Cheia sol se situează la începutul portativului și nu-ți rămâne altceva de făcut decât să-ți tatuezi în continuare pe piele primele note ale cântecului ce-ți place, astfel încât doar tu și cei care cunosc melodia să puteți citi partitura. Dacă nu dorești să limitezi semnificația ci vrei ca tatuajul respectiv să fie mai explicit, atunci poți scrie cuvintele cântecului sub note, astfel încât să facilitezi identificarea cântecului pe care ți l-ai tatuat.
Cheia fa
Acest desen este mai puțin obișnuit, iar din acest motiv vei întâlni mai puține poze cu el în cadrul acestui articol. Tatuajele cu cheia fa reprezintă și o legătură puternică cu muzica sau cu instrumentele muzicale. La fel ca și în cazul tatuajelor cu cheia sol, tatuajele cu cheia fa sunt de obicei optate de către cei pentru care muzica este mult mai mult decât o pasiune sau o distracție, este viața lor. De aceea aceste tatuaje se întâlnesc mai des la muzicieni decât la alte persoane.
Cheia fa este un simbol muzical situat la începutul portativului pentru a indica referința notelor care urmează. Linia este folosită precum un punct de referință pentru a determina numele notelor situate pe alte linii sau spații ale portativului.
Alegerea unui tatuaj cu cheia fa în detrimentul unuia cu cheia sol se poate datora unei chestiuni pur estetice, altfel spus, desenul cheii fa rezultă mult mai atrăgător din punct de vedere vizual.
Însă în oricare dintre cazuri vei aduce un omagiu muzicii, evidențiind faptul că această artă nu este o distracție pentru tine, ci este o parte importantă din viața ta, fără de care nu poți să trăiești. Reprezintă un mod de exprimare prin intermediul căruia poți povesti lumii cum te simți. În cele din urmă despre asta este vorba în ceea ce privește un tatuaj, anume de a transmite cine ești și ce valori sălășluiesc în interiorul tău.