A se identifica, a ieși în evidență sau a transmite un mesaj, reprezintă principalele motivații pentru realizarea unui tatuaj. Pentru multe persoane acest lucru poate avea legătură cu moda. Chiar și așa, în cadrul tradițiilor artei corporale, tatuajul reprezintă ceva apropiat inimii.
Tatuajul nu transformă caracterul unei persoane, ci reprezintă un mod de a exterioriza ideale și dorințe personale. În cadrul vieții umane există două mari momente și anume nașterea și moartea. Ambele posedă propriile sale ritualuri de sărbătorire și elemente simbolice.
Moartea, ca un rit de tranziție din planul fizic în cel spiritual, este comemorată cu ajutorul doliului, un ritual social acceptat pentru ca astfel oamenii să exprime durerea lor față de pierderea suferită. În mod convențional, în diferite culturi este folosit negru ca pe un mod de a exprima respectul față de morți.
Așadar tatuajul cu o brățară neagră simbolizează pânza neagră folosită pentru a semnala doliul. Banda neagră reprezintă listonul de aceeași culoare, originar din Africa, unde mereu s-a avut un particular respect pentru cei morți, deoarece se considera faptul că sufletul morților încă mai dăinuia printre cei vii și îi putea influența. În acest sens, banda neagră cu ajutorul căreia se omagiau morții avea un scop protector.
În cadrul culturii occidentale reprezintă un semn de doliu, un mod de a onora și de a omagia ființele dragi. În cadrul culturii indigene reprezintă un mod de înfățișare a luptelor câștigate și astfel, de intimidare a oponentului. Este un tatuaj care identifică războinicii, iar în funcție de numărul benzilor, acesta denotă poziția socială în cadrul unui grup. Acest simbolism poate fi transferat și în domeniul militar, prin intermediul pozițiilor.
Stilurile cele mai folosite
Acest desen cunoscut și ca cercuri negre, este relaționat în actualitate cu o tendință estetică. În general aceste piese sunt compuse din minim două benzi, care pot fi de grosimi diferite. Se poate considera faptul că face parte din cadrul stilului Tribal, deoarece sunt benzi solide negre. Chiar și așa aceste stiluri deja au propria lor versiune de brățară, reprezentând amintirea celor căzuți în luptă sau a conducătorilor.
Este un model considerat drept o bună opțiune pentru a acoperi alte tatuaje, datorită solidității liniilor. În plus poate avea anumite modificări care să transforme simbolismul său, prin incorporarea altor elemente, precum benzi cu cuvinte scrise în interiorul brățării sau elemente care să ne reamintească de anumite vise sau dorințe sufletești.
Simplu, semnificativ și surprinzător.