Bărbatul Taur este responsabil și sensibil. Acestuia îi place să facă lucrurile fără grabă și să avanseze încetul cu încetul către obiectivul pe care și l-a propus, bucurându-se de calea urmată.
Este un bărbat care se preocupă pentru bani, deși nu-i consideră lucrul cel mai important în viață.
Este un bărbat grijuliu, căruia îi place să economisească drept precauție și crede că este nevoie să se dispună de bani strânși înainte de a forma o familie, din simplul motiv că dorește să evite probleme viitoare, care să-i poată pune în pericol copiii sau relația de cuplu.
Fiind pasionat de tema legată de investiții, acesta se află mereu în căutarea unei modalități de a câștiga bani, în vederea îmbunătățirii vieții lui și a celor aflați în jurul său.
Sunt seducători și amanți buni, iar atunci când le place cineva, vor folosi tot farmecul de care dispun pentru a0și atinge scopul propus.
Sunt bărbați foarte tandrii și convingători. În plus, dețin faima de încăpățânați, iar atunci când își propun ceva, nu se vor opri până când nu vor obține acel lucru.
În cele mai multe cazuri aceștia sunt de obicei persoane care ascund un adevărat talent pentru muzică și tot ce are legătură cu arta.
În dragoste
Loial și posesiv, Taurul caută o parteneră stabilă. Îi plac femeile liniștite și pacifiste, deoarece lui nu îi place să fie presat, ci preferă să meargă în ritmul său. Pentru taur, femeia ideală este aceea care este capabilă de a rămâne alături de el fără să-l sufoce sau să-i ceară prea multe.
Am putea spune că este o persoană detailistă, într-un anumit aspect. Flori, un weekend romantic în mijlocul unei păduri, o vacanță la plajă... sunt lucruri pe care obișnuiește să le facă cadou parteneri sale. El crede că banii sunt deosebit de importanți, în mare măsură deoarece aceștia îi permit îndeplinirea capriciilor partenerei lui.
Atunci când vorbește despre sentimentele sale, îi place să o facă cu sinceritate și să fie clar în ceea ce spune. Urăște să se simtă împotmolit în situații incerte.
Este un bărbat perseverent, iar atunci când îi place o femeie, va face tot posibilul pentru a o cuceri. În plus, punctul său pozitiv este acela că se vede tată pe viitor, fiind chiar un tată responsabil.
Cum cucerești un bărbat Taur?
Pentru a seduce un bărbat Taur, o femeie trebuie să fie prezentă în viața acestuia de zi cu zi. Este complicat ca acesta să accepte o relație la distanță sau una în care să treacă o săptămână fără să îți vezi partenerul. El are nevoie să-și vadă partenera constant, să fie însoțit de către ea, să facă lucruri împreună.
Taurul se cucerește cu liniște, deoarece acesta urăște țipetele și gălăgia, în general.
La fel ca și bărbatul Taur, partenera lui va trebui să știe cum să se bucure de lucrurile bune ale vieții. Ieșiri în oraș, restaurante, un pahar de vin...Dacă ești genul care nu-i place să iasă și adoră să stea în casă, atunci Taurul nu este bărbatul potrivit pentru tine.
În ultimul rând, va trebui să ții cont de ceva și anume că bărbatului Taur îi place ca partenera sa să aibă grijă de înfățișarea ei, să fie bine îmbrăcată, dar mai ales să se facă frumoasă pentru el. Niciodată acesta ar putea să fie cu o femeie ciufulită sau care nu are grijă puțin de corpul ei.
Viața sexuală a bărbatului Taur
Venus, zeița iubirii, este foarte prezentă în cadrul acestei zodii. Tocmai din acest motiv bărbatului Taur îi place să se bucure de plăcerile vieții, sexul reprezentând una dintre aceste plăceri.
Deși este o persoană tradițională, există posibilitatea ca atunci când este în toane bune, bărbatul Taur să accepte invitația ta de a participa în cadrul anumitor jocuri cu tentă sexuală. La început poate să refuze însă dacă vei insista, în cele din urmă acesta va accepta.
În ceea ce privește pozițiile din dormitor, bărbatul Taur adoră să preia inițiativa și să aibă sentimentul că se află într-o poziție avantajoasă. Pozițiile în patru labe și cea a misionarului sunt, de altfel, pozițiile sale preferate.
Dacă vrei să-i zăpăcești mintea, sărută-l pe gât.
De asemenea, acestuia îi place să vadă cum partenera sa se topește de plăcere, așadar se pricepe foarte bine în a-și folosi degetele sau în a practica sexul oral.